Ce ne lipsește: un om de stat

În noiembrie 1952, după moartea primului președinte, Chaim Weizmann, liderii israelieni, căutându-i un succesor, s-au oprit asupra lui Einstein, care însă a refuzat înalta cinste.

Mi-am amintit episodul petrecut în urmă cu aproape șapte decenii, fiindcă Isaiah Berlin, una dintre cele mai strălucite minți ale secolului trecut, a fost bun prieten cu Weizmann și a înțeles bine luciditatea refuzulului lui Einstein.

Într-unul dintre eseurile sale, influentul istoric al ideilor, Berlin, identifică două tipuri de oameni de stat.

„Primul tip de om de stat este în chip esențial omul unui singur principiu și al unei viziuni fanatice. Posedat de visul său luminos, coerent, el nu înțelege de obicei nici oamenii, nici evenimentele. El n-are îndoieli sau ezitări și, prin concentrarea voinței de putere, a spontaneității și a puterii, e în stare să ignore multe dintre cele petrecute în afara lui. Chiar această orbire și încăpățânată preocupare de sine îi dau posibilitatea uneori ca, în anumite împrejurări, să silească evenimentele și oamenii să se conformeze propriului său model fix. Puterea lui stă în faptul că ființele umane slabe și și șovăilenice, ele însele prea nesigure și incapabile de a decide între alternative, își află pacea, ușurarea și tăria în a se supune unui unic conducător de talie supraomenească, pentru care toate problemele sunt clare, al cărui univers constă numai din culori primare, cele mai multe alb și negru, și care se îndreaptă spre țelul său fără să se uite nici la dreapta, nici la stânga, însuflețit de viziunea sa violentă. Acești oameni se deosebesc în mare măsură în ce privește calitatea morală și intelectuală și, asemenea unor forțe ale naturii, fac în lume si bine și rău. Acestui tip îi aparțin Garibaldi, Troțki, Parnell, de Gaulle, poate și Lenin – deosebirea pe care o fac nu e una morală, nu e una de valoare, ci una de gen. În această categorie mai există binefăcători ca Wilson și groaznici răufăcători ca Hitler.

Celălalt gen de oameni de stat eficienți este acela al ființei politice native, așa cum eroul simplu este adesea antipolitic și vine în ajutorul oamenilor, cel puțin aparent, să-i protejeze de subtilitățile și înșelăciunile vieții politice. Oamenii politici din acest al doilea tip posedă antene de cea mai mare finețe, care le transmit, pe căi dificil sau imposibil de analizat, conturul în permanentă schimbare al evenimentelor, sentimentelor și activității umane din jurul lor – ei sunt înzestrați cu un simț politic particular, nutrit de capacitatea de a sesiza impresii subtile, de a integra multitudinea de amănunte evanescente insesizabile, la fel cum procedează artiștii cu materialul lor. Oamenii de stat de acest gen știu ce să facă și când să facă dacă vor să-și atingă țelurile, care nu sunt de obicei concepute în lumea privată a gândirii interioare sau a sentimentelor introvertite, ci sunt cristalizarea, ridicarea la o mare intensitate și claritate a ceea ce un număr de concetățeni ai lor gândesc și simt într-un mod oarecum neclar, nelămurit, însă stăruitor. În virtutea acestei capacități de a judeca materialul lor, foarte aproape de felul în care un sculptor știe ce e poate modela din lemn și ce anume din marmură, și cum și când. Ei seamănă cu acei doctori care au un dar natural de a vindeca, dar care nu depinde direct de cunoașterea anatomiei științifice, care poate fi învățată numai prin observație și experimentare sau din experiențele altora, deși n-ar putea exista fără asta. Această cunoaștere instinctivă sau, în orice caz, necomunicabilă, de a căuta ce ai nevoie, puterea de a ghici unde zace comoara, e ceva comun multor tipuri de genii, oamenilor de știință și matematicienilor și nu mai puțin oamenilor de afaceri, administratorilor și politicienilor. Asemenea oameni, când sunt oameni de stat, sunt acut conștienți încotro se îndreaptă gândurile și sentimentele ființelor umane și unde îi apasă viața cel mai mult. Ei transmit acestor ființe umane un simț al înțelegerii nevoilor lor interioare, al răspunsurilor la cele mai profunde impulsuri. Mai presus de toate, ei realizează că sunt singurii capabili să organizeze lumea potrivit măsurilor pe care masele le caută în mod instinctiv. Acestui tip de oameni de stat i-au aparținut Bismarck și Abraham Lincoln, Lloyd George și Thomas Masaryk și într-o oarecare măsură, poate, Gladstone și, într-o mai mică măsură, Walpole. Roosevelt a fost un magnific virtuoz de acest tip (…)”.

Klaus-Werner Iohannis nu e pe nicăieri. Și mai exact: e la shoppping prin München, în timp ce în România s-a declanșat apocalipsa anti-corupției.